Torte mustind de bezna

Genţiene de Bavaria

Nu fitecine are parte de genţiene-n a sa casă

În molcomul Septembre, la linul, mohoratul Michaelmas.

Genţiene de Bavaria, mari, albastre ca-nserarea, fuioare de beznă

Care cotropesc chiar ziua, precum o torţă face cu-albastrul ei de fum

atuncea când coboară peste-al lui Pluto alean,

Torţe unduitoare arzând întunecat cu albastră flamă,

Ce-n puncte apăsate se preschimbă, strânse-n îmbrăţişarea zilei dalbe,

Florile-torţe ale întunericului celui albastru şi adânc de fum,

Ale uimirii lui Pluto albastru-nserate,

Lămpi mustind de beznă aninate-n încăperile De-Apoi,

arzând-albastru de-nserat,

Şi răspândind al întunericului braţ, albastru de-înserat, la fel cum

Din palidele lămpi a lui Demetera lumina aievea-izvoade.

Conduce-ţi-mă, dară, păşiţi degrab’ în faţă.

Culege-mi o genţiană, adă-o torţă!

Să rătăcesc doar cu-albastra torţă-furcă ‘cestei flori,

În jos pe scările cu beznă din ce în ce mai deasă,

acolo unde albastrul e întunecat cu-albastru

şi-acolo unde calcă Persefona, acum, să trec din îngheţat’ septembre

către tărâmul de orbire unde chiar întunericul în beznă deasă se trezeşte,

Şi Persefona însăşi rămâne doar o voce

Sau întunericul ce se răsfiră în beznă şi mai deasă

în braţele plutonice, pătrunsă adânc de patima amară în neştire,

învăluiţi pesemne în falnica mândrie a torţelor de întuneric,

ce arunc-un văl de

beznă peste mireasa blestemată şi-al său mire.

Darkness drenched torches

Bavarian Gentians

by D.H. Lawrence

Not every man has gentians in his house

in soft September, at slow, sad Michaelmas.

Bavarian gentians, big and dark, only dark

darkening the daytime, torch-like, with the smoking blueness of Pluto's

gloom,

ribbed and torch-like, with their blaze of darkness spread blue

down flattening into points, flattened under the sweep of white day

torch-flower of the blue-smoking darkness, Pluto's dark-blue daze,

black lamps from the halls of Dis, burning dark blue,

giving off darkness, blue darkness, as Demeter's pale lamps give off

light,

lead me then, lead the way.

Reach me a gentian, give me a torch!

let me guide myself with the blue, forked torch of this flower

down the darker and darker stairs, where blue is darkened on blueness

even where Persephone goes, just now, from the frosted September

to the sightless realm where darkness is awake upon the dark

and Persephone herself is but a voice

or a darkness invisible enfolded in the deeper dark

of the arms Plutonic, and pierced with the passion of dense gloom,

among the splendor of torches of darkness, shedding darkness on

the lost bride and her groom.