Saturday, March 24, 2007

Trezie

















N-are rost sa sa te mai visez.
Mereu ma dai cu roatele in sus cand nu dorm,
Cateodata nici nu-ti dai seama prin ce maruntisuri
de vorbe pe jumate rostite
bati filmul din vis
la fel ca Chuck Norris.

Si de altfel cin' ti-a dat tie voie
sa ma faci fericita?
Sa umbli asa cu ciori vopsite
Si metafore?

Ia pofteste, mataluta,
Afara din visele mele!
Ca doar nu vreau sa para mediocre
Si impanate cu cliseuri
pe care le spargi mereu,
Cand sunt bine mersi cu ochii deschisi.

Multumesc,
Acum m-am imprietenit cu desteptatorul.
Il chem la ceai din ce in ce mai des.

Wednesday, March 07, 2007

Ars patetica


Sunt o maidaneza de tobogan.
Un copil de sotron.
O fetita de mingi.
O sandala de nisip.
O inghititoare de valuri.
Un pitic de ciment.

Sunt o poeta vagaboanda.
Un stecker de acoperis.
O prinzatoare de scame.
O hoata de buzunare goale.
Un om in patru labe.
Un pahar plin cu ziare.


Sunt o macara de gradina.
O nebuna de trefla.
O stergatoare de urme.
Un horn la calorifer.
Un evantai cu surprize.
O guma de mestecat tare.

Si cand scriu,
Totul devine adecvat,
Compartimentat,
Zurliu si feroce.
Ca un vierme de matase
Neascultator si rusinos.

De fapt pur si simplu sunt
Si pur si simplu scriu.

Vierme de matase



Ma faci ghem strans de dimineti cu soare,
Si ma desiri incet ca pe plani-glob,
Care din glob se face harta.

Firul vorbelor mele sta pe o bobina,
Pui mana ca un copil care o
transforma intr-un yo-yo.

Mainile mele sunt infasurate in jurul
genunchilor,
Si noaptea ma iei de mana
Ca pe florile de vanilie cu petale larg deschise.

Si parul meu e strans in mii codite, imblanzit de elastice.
Decat sa despici firul in patru, sa-l separi,
Tragi de legaturi si se desfac valvoi.

Pe razboiul de tesut m-am incurcat in urzeala,
Cu unghiile tale pricepute si buricele degetelor harnice,
Mi-ai intins firele la raport, si la placinte inainte.

Cand am fata burzuluita si stransa in riduri de furie,
Ma iei de mana calm cu vorbe pline-de saga,
Si ma dau de la razboi inapoi pe fire de tort unduind.

Little earthquake


I slide easily along your loopy words, making necklaces from the beads of my cold tears asleep on red cheeks,
I slide on the threads of my bordeaux stockings, along the spring scent, on the loom of the thoughts woven tightly,
I slide off the creases of a reeling cabbage skirt, on a tall cement slide in the park,
And you're always at the end of the slide with arms wide open to catch me, even if the
steps to the top are creaking and rocking like mad,
I slide across my fears and along my scuttled-ship shoes,
And in this long and winding slide, with crazy land gaping in the void,
With eyes gawking at the world and lips crooning to the wind,
Your arms are clutching me, your breath drowning the soul magma,
Words shoot out: Fiat lux.
The muddy eyes are seared shut, the dirty and cracked lips are sewn together,
My shoes come off, the great earthen rift sinks back into oblivion,
I stop sliding.
(And there's rainbow-flavoured candy melting on my tongue.)

Sunday, March 04, 2007

Pam--pam